DanCalancea

STILUL DE MUNCA AL ANTRENORILOR

Trebuie adoptat circumstantelor din fiecare caz. Cel mai mare pericol este ca antrenorul sa lucreze cu copiii incercand sa imite antrenorii echipelor profesioniste, fapt ce ar putea fi periculos pentru dezvoltarea copiilor. Cel mai bun antrenor nu este acela care imita marii antrenori, ci acela care se adapteaza caracteristicilor grupei lui (varsta, sex, categorie, abilitatile lor, obiectivelor categoriei). A fi antrenor la varstele mici este o mare responsabilitate. Antrenoratul nu este un joc in care antrenorul poate folosi jucatorii lui pentru a-si satisface propriul "ego". Jucatorii sunt copii cu vise, interese, probleme, placeri, nevoi si emotii. Ei se pun sau sunt pusi (incredintati) in mainile antrenorilor pentru a fi pregatiti intr-un mod corect. Chiar daca antrenorilor nu le place asta, responsabilitatea lor inseamna mult mai mult decat obtinerea rezultatelor sportive. Prin comportamentul lui, antrenorul poate influenta benefic sau malefic vietile jucatorilor, care depind de deciziile si actiunile lor. Responsabilitatea antrenorului cere sa urmareasca urmatoarele:

  • nici un act capricios;
  • gandeste cu grija acele decizii care afecteaza jucatorii;
  • trateaza jucatorii cu demnitate si respect;
  • sa ceara de la jucatori efort si eficienta, permitandu-le sa raspunda satisfacator la cerintele jocului;
  • sa furnizeze jucatorilor feed-back-ul potrivit;
  • sa traga o linie intre actiunile jucatorilor si rezultatele lor;
  • sa sprijine jucatorii in concordanta cu eforturile si procesul lor, independent de rezultatele pe care ei le obtin in joc;
  • tot timpul sa diferentieze eficienta si performantele jucatorilor de valoarea lor ca oameni.

Debarasandu-se de mentalitatea paguboasa de a castiga cu orice pret un joc sau un campionat, antrenorul trebuie sa accepte responsabilitatea de mare relevanta: educarea jucatorilor lor in fiecare aspect, influentand traiectoria vietii lor intr-un mod pozitiv.

Cei care angajeaza antrenori pentru a lucra cu copiii, trebuie sa aprecieze aceste calitati mai mult decat cunostintele tehnice.

Influenta antrenorilor

Relatia dintre antrenori si jucatorii tineri poate avea o influenta decisiva pentru "PAREREA DESPRE SINE" si "STIMA DE SINE" a jucatorilor. Totusi, comportamentul antrenorilor in relatia cu jucatorii este crucial.

Exemplu: un antrenor poate avea o influenta negativa daca:

  • insulta jucatorii;
  • ii subapreciaza;
  • rade de ei in fata echipei;
  • ii cearta fara nici o explicatie, ori fara sa le dea ocazia sa rectifice greseala in viitor;
  • foloseste expresii care pot extinde referirile la valoarea lor ca sportivi si asupra valorilor lor ca oameni; (tu nu poti face nimic ca lumea; esti un idiot);

TOTUSI antrenorul are o influenta pozitiva, evitand comportamentul prezentat mai sus si aplicand urmatoarea strategie:

  • definesc cu claritate si precizie telurile pe care jucatorii trebuie sa le atinga;
  • ajutand jucatorii sa indeplineasca obiectivele si intarindu-i prin aprecieri pozitive pentru actiunile lor bune;
  • diferentiind actiunile care trebuie facute de jucatori cu performanta atletica referindu-se la ele cu specificatie;
  • corectand jucatorii constructiv, aratandu-le ceea ce fac rau, si facandu-i sa inteleaga unde ei gresesc si furnizandu-le ocazia sa rectifice greselile.

Autocontrolul

Pentru un jucator este foarte important sa dezvolte autocontrolul: sa-si poata controla iesirile (impulsivitatea) si in general toate actiunile care pregatesc si realizeaza performanta.

Baschetul furnizeaza multe situatii in care jucatorii trebuie sa invete sa se autocontroleze:

  • decizia dezavantajata a unui arbitru;
  • greselile copilaresti ale unui coechipier;
  • lovirea intentionata de catre un adversar;
  • o greseala tehnica;
  • cand jucatorul este schimbat si merge pe banca;

Exemple: - O jucatoare foarte buna in pregatire si joc are acelasi pretentii si de la coechipiere. Cand acestea gresesc, ea le ocareste agresiv. Antrenorul i-a explicat ca are un comportamentul gresit, inhiband coechipierele, ea a inteles sa faca un efort sa se autocontroleze. Cand o coechipiera greseste, ii zambeste, o incurajeaza sau o ignora.

 
  • Mario e la minibaschet si la o decizie a arbitrului (inventata) a protestat, iar antrenorul l-a schimbat si nu l-a dezbracat nici la urmatorul meci, explicandu-i ca aceasta pierdere a autocontrolului este motivul. Mario a inteles si este capabil sa se autocontroleze.

    • Acesti antrenori au profitat de ocaziile ivite pentru a-si educa jucatorii, dar alti antrenori pierd, rateaza ocaziile oferite de joc.

    Antrenorii de copii trebuie sa fie mereu in alerta, profitand de aceste ocazii la modelarea jucatorilor din punct de vedere educational, ajutandu-i sa-si imbunatateasca capacitatea de a se controla.

    Exercitiu practic: gandeste-te pentru zece minute la echipa ta si fa o lista cu acele ocazii pe care tu le poti folosi pentru a ajuta jucatorii sa se autocontroleze.

    ECHIPELE DE MINIBASCHET

    Antrenorul trebuie sa inteleaga ca unii copii cresc mai repede decat ceilalti si ca trebuie sa se adapteze la aceste circumstante:

    • antrenorul trebuie sa urmeze un plan general de munca cu toti copii dintr-o echipa, dar ei trebuie sa respecte individualitatea fiecaruia, ajutand pe fiecare din ei sa-si dezvolte talentele;
    • la aceasta varsta perfectionarea elementelor tehnice nu este asa importanta, e destul sa cunoasca bazele si sa le execute cu pricepere;
    • jucatorii trebuie sa simta nevoia sa satisfaca cerintele care apar cand joaca in meci;
    • ei trebuie sa-si dezvolte initiativa de a folosi elementele fundamentale ale baschetului, chiar daca ei fac greseli;
    • ei trebuie sa aiba un numar rezonabil de experiente pozitive care ii va face pe ei sa doreasca sa practice baschetul in continuare;
    • placerea zilnica (satisfactia) si initiativa personala a jucatorilor, sunt aspecte foarte importante de care trebuie sa tina cont un antrenor de minibaschet.

    ECHIPELE DE 13-14 ANI - JUNIORI III

    • antrenorul trebuie sa realizeze ca desi jucatorii arata fizic mari, ei sunt inca tineri adolescenti;
    • la aceasta varsta ei traverseaza o perioada de mare vulnerabilitate emotionala in care ei au nevoie sa se verifice pe ei insisi (sunt inclinati sa abandoneze daca ei simt ca nu au controlul situatiilor);
    • ei practica baschetul dupa un numar de ani de minibaschet si aceasta poate sa-i faca sa simta nesiguranta si mai putin competent decat in anii trecuti;
    • antrenorul trebuie sa-i ajute sa se autoadapteze progresiv la acest nivel mai inalt de cerinte;
    • antrenorul trebuie sa-i antreneze mai mult spre dezvoltarea tehnicii fundamentale si a tacticii individuale a luarii deciziilor in situatiile de 1x1, 2x2, 3x3, etc.;
    • nu trebuie trecut de la o etapa de invatare la alta, pana ce nu au asimilat ceea ce au invatat; ei au nevoie sa simta siguranta in executie si ca lucrurile sunt sub control; este important sa nu se limiteze jucatorii, din contra, antrenorul trebuie sa creasca posibilitatile de a obtine rezultate mai bune in viitor, permitand jucatorilor sa faca orice fel de sarcini (sa faca contraatac din orice pozitie, sa-i pregateasca universal, sa nu-i specializeze strict, pivotii sa stie sa dribleze si sa paseze etc.);
    • la inceput, jucatorii vor face multe greseli, cand executa lucruri pe care nu le stapanesc bine, dar antrenorul trebuie sa incerce mai bine sa combine procedeele pe care ei le fac cu usurinta cu cele mai dificile, pentru ca jucatorii sa aiba satisfactie;
    • antrenorul trebuie sa prezinte jucatorilor multiple situatii pe care jucatorii pot sa le controleze si astfel sa dezvolte increderea in ei.

    ECHIPELE DE 15-16 ANI - CADETI

    • antrenorul trebuie sa urmeze o perspectiva generala a procesului formativ, dar si sa detaileze nevoile particulare ale fiecarui jucator (ce ii lipseste ?; ce aspecte trebuie exersate pentru ai creste resursele proprii ?);
    • antrenorul trebuie sa munceasca in plus pregatirea fizica specifica, tinand cont de caracteristicile fiecarui jucator;
    • sa dezvolte deciziile tactice individuale si sa inceapa sa lucreze aspectele de baza ale tacticii colective; sa aiba grija de jucatorii care se blocheaza, evitand ca acestia sa devina roboti;
    • antrenorul trebuie sa promoveze initiativa controlata stabilind criterii care sa le permita jucatorilor sa ia decizii si sa aprecieze meritele acelora care incearca sa faca actiuni in concordanta cu aceste criterii.

    ECHIPELE DE 17-18 ANI - JUNIORI I

    • primeaza lucrul individualizat care sa rezolve deficientele semnificative personale, in acelasi timp;
    • antrenorul dezvolta deciziile tactice mai complexe;
    • antrenorul trebuie sa creasca nivelul cerintelor, deoarece este stagiu la care ei pot vedea care jucatori pot deveni jucatori de elita,
    • antrenamentele trebuie sa ofere stresul situatiilor de joc care vor pregati jucatorii sa reactioneze corect in cele mai variate si dificile situatii din timpul jocurilor;
    • jucatorii trebuie sa invete sa foloseasca resursele lor in cel mai profitabil mod, luand in considerare si circumstantele care nu erau importante in procesul formativ din anii trecuti (scorul, timpul ramas pana la final etc.);
    • o parte din jocurile sezonului trebuie jucate cu intentia exclusiva de a le castiga asa ca jucatorii sa invete cum sa concureze sub o astfel de presiune ;

    La copii antrenorul trebuie sa tina cont de urmatoarele:

    • Oricine doreste trebuie sa joace baschet; daca este necesar doua sau mai multe echipe vor fi formate pentru ca fiecare sa aiba o sansa;
    • Trebuie sa fie destui copii pentru a permite ca activitatea sa se desfasoare in bune conditii, dar nu asa de multi ca sa faca dificila participarea tuturor;
    • Nivelul jucatorilor din aceeasi echipa trebuie sa fie similar. Este mai benefic decat sa ai jucatori de niveluri diferite;
    • Daca este posibil ar fi bine ca jucatorii sa fie de la aceeasi clasa, scoala, cartier etc. care au si alte activitati in comun.

    Antrenorul trebuie sa aiba o atitudine constructiva cand conduce lectia. Rolul lui nu este sa reprime jucatorii cand gresesc, sa insulte sau sa rada de ei in fata colectivului.

    Antrenorul trebuie sa-i ajute sa atinga obiectivele propuse printr-o atitudine constructiva relevata de urmatoarele:

    • crearea unui mediu placut de lucru in care atractivitatea exercitiilor si provocarile realizabile si comentariile pozitive sa predomine;
    • acceptarea ideii ca jucatorii nu sunt perfecti si vor face si greseli;
    • acceptarea ideii ca si greselile jucatorilor fac parte din antrenament;
    • sa realizeze ca una sau mai multe explicatii nu vor fi de ajuns sa determine jucatorii sa faca ce doresc ei;
    • acceptarea ideii ca fiecare copil invata in felul lui propriu si in ritmul lui, ca ei trebuie ajutati;
    • antrenorul trebuie sa aiba o perspectiva realista a ceea ce ei pot si trebuie sa ceara de la jucatori;
    • aprecierile si laudele conteaza pentru jucatori mai mult decat rezultatele obtinute;
    • evidentiati mai bine reusitele, decat defectele; aveti rabdare cand lucrurile nu merg asa bine cum ne-am fi asteptat si incurajati jucatorii sa incerce din nou;
    • greselile si situatiile dificile sunt ocazii excelente pentru a sti cum merg lucrurile, ce aspecte trebuie luate si care trebuie modificate;
    • intotdeauna trateaza jucatorii cu respect si afectiune indiferent ce se intampla.

    Acest comportament va permite antrenorilor sa castige respectul jucatorilor si sa va permite o munca mai eficienta.

    Antrenorul explica exercitiile si scopurile sale jucatorilor

    • in unele cazuri fa o demonstratie practica a ceea ce au de facut, astfel ca jucatorii sa inteleaga scopul;
    • stabiliti regulile de lucru ale exercitiilor;
    • la inceput observa daca jucatorii au inteles ce au de facut; daca nu au inteles, opreste exercitiul si explica din nou;
    • daca l-au inteles lasa-i sa-l execute o vreme fara sa-i corectezi (astfel poti sa evaluezi nivelul executiei si al atentiei);
    • daca sunt prea multi stimuli, exercitiul este prea complex si jucatorii au probleme, elimina o parte din stimuli;
    • in timpul exercitiului, antrenorul nu trebuie sa deranjeze concentrarea jucatorilor cu comentariile sale, dar sa foloseasca acestea ca sa focalizeze atentia lor pe aspectele cheie ale exercitiului;
    • antrenorul nu trebuie sa se comporte ca un radio comentator transmitand minut dupa minut instructiuni catre jucatori;
    • antrenorul trebuie sa vorbeasca in timpul pauzelor dintre exercitii decat in timp ce jucatorii executa;
    • antrenorul trebuie sa foloseasca un comportament potrivit verbal si ne-verbal, cu un volum potrivit;
    • antrenorul ar trebui sa ceara intrebari potrivite si sa faca referiri care sa ajute concentrarea jucatorilor;
    • antrenorul trebuie sa dea un feed-back jucatorilor prin comportamentul sau;
    • antrenorul trebuie sa inregistreze (daca este necesar) recordurile jucatorilor;
    • antrenorul trebuie sa intareasca jucatorii pentru a invata sa le dea credit pentru eforturile lor.

    Instructiunile trebuie sa fie clare si precise, evitand ambiguitatea.

    Antrenorul trebuie sa se concentreze asupra a ceea ce doreste sa spuna sa adapteze limbajul la nivelul jucatorilor, sa evite sa foloseasca termeni pe care copiii nu-l cunosc, sau sa tina o dizertatie ca la un curs de antrenori.

    Exemplu: daca scopul exercitiului este ca deplasarea sa se faca foarte rapid pe contraatac, cel mai potrivit lucru in timpul exercitiului este pentru antrenor sa se refere numai la acest aspect, fara sa corecteze sau sa comenteze alt aspect al jocului, ajutand jucatorii sa se concentreze asupra scopului exercitiului.

    Antrenorul trebuie sa se concentreze asupra comportamentului tinta (actiunile jucatorilor, ce fac ei) si nu asupra rezultatului (ceea ce realizeaza ei prin comportamentul lor).

    Exemplu: jucatorii joaca 1x1; antrenorul trebuie sa focalizeze asupra deciziei si executiei actiunilor specifice si nu asupra inscrierii cosurilor.

    Antrenorul poate da si altfel de instructiuni care sunt in directa relatie cu comportamentul atentional pe care jucatorii trebuie sa-l foloseasca.

    Exemplu: sa vezi jucatorul si mingea in acelasi timp.

    Antrenorul reaminteste jucatorilor de cerintele atentionare ale sarcinii (exercitiul) si influenteaza comportamentul atentional.

    Uzual, antrenorul da solutii jucatorilor pe care acestia le asimileaza pentru a evita greselile. Antrenorul ii spune jucatorului ce face gresit, sau ce trebuie sa imbunatateasca data viitoare. Aceasta metoda este potrivita cand jucatorii nu stiu solutiile corecte si aceasta este singura metoda pentru ei sa invete.

    Totusi, daca jucatorii stiu deja solutiile, o strategie eficienta pentru focalizarea atentiei jucatorilor, asupra scopului exercitiului si sa asimileze informatiile este sa pui intrebari astfel ca jucatorii sa gaseasca singuri raspunsurile corecte.

    Exemplu: invatarea aruncarii din deplasare la un copil; antrenorul doreste ca jucatorii sa paseasca cu piciorul lor drept cand primesc mingea. Un copil arunca si nu face asta. in loc sa-i reproseze, antrenorul il intreaba: Cu ce picior ai pasit tu ? Care picior trebuie sa-l folosesti ? Esti tu sigur ? Aceste intrebari forteaza copilul sa gaseasca singur raspunsul, determinandu-l sa fie mai atent data viitoare.

    Poate prima oara antrenorul pune o intrebare la care jucatorul nu stie raspunsul deoarece nu a fost atent, dar concentrarea lui va creste apoi pentru a da raspunsuri corecte la intrebarile urmatoare; ceilalti vor fi si ei atenti cand vor sti ca antrenorul poate sa-i intrebe si pe ei.

    Sistemul intrebarilor poate fi completat prin evocarea (termeni evocatori) a ceea ce trebuie sa faca imediat, inainte ca el sa inceapa executia. "Aminteste-ti ca scopul este ca tu sa pasesti cu piciorul tau drept cand primesti mingea". Daca jucatorul are destule informatii, aceasta evocare anterioara poate de asemenea, sa ia forma unei intrebari "Ce picior trebuie sa folosesti cand primesti mingea"?

    In ambele cazuri jucatorii vor focaliza atentia lor pe aspectul cheie al exercitiului chiar inainte de a incepe executia. Ambele metode sunt folosite in special cand exersam deprinderi (abilitati) neconsolidate care reclama multa si intensa atentie constienta, sau in momente speciale cand antrenorul percepe un deficit de atentie.

    Intrebarile trebuie sa urmeze cat mai curand dupa executia jucatorilor => imediat dupa.

    Evocarea (reamintirea), cu sau fara intrebare trebuie sa preceada executia => imediat inainte

    Aferentatia inversa => informatia pe care jucatorii o primesc cu privire la ceea ce au facut (executat).

    Exemplu: daca un jucator decide sa foloseasca o pasa cu pamantul pentru a angaja pivotul, si antrenorul comenteaza pozitiv executia, acesta furnizeaza jucatorului feed-back-ul despre decizia luata.

    Feed-back-ul este un important element de mentinere si intarirea motivatiei jucatorilor si un ajutor pentru ei sa invete.

    Feed-back-ul permite jucatorilor chiar si celor foarte tineri, sa controleze propriul progres pentru indeplinirea obiectivului propus.

    • Cand feed-back-ul este pozitiv, favorabil, el rasplateste eforturile jucatorilor, confirmand ca executia respectiva e corecta si ca trebuie repetata, astfel crescand motivatia de a continua.
    • Cand feed-back-ul este negativ, nefavorabil, el ajuta jucatorului sa stie ce trebuie imbunatatit, corectat, si cum sa faca asta. Se intareste motivatia sa persiste in imbunatatirea executiei. Feed-back-ul nefavorabil trebuie sa contina informatiile de care jucatorul are nevoie pentru a corecta si imbunatati executiile urmatoare.

    De baza, antrenorul poate folosi feed-back-ul verbal, video (control complet), inregistrari potrivite de performantelor si orice alt procedeu care permit informatii imediate asupra comportamentului tinta (vizat).

    Exemplu: pentru a creste precizia paselor, antrenorul poate desena o tinta pe perete la o anumita distanta si stabileste obiectivul lovirea tintei. Rezultatul fiecarei pase va fi un excelent feed-back pentru jucatori.

    Exemplu: antrenorul doreste ca jucatorul sa tina cotul bratului de aruncare pe directia de aruncare perpendicular pe piept. El plaseaza jucatorul paralel cu peretele cu bratul de aruncare spre perete si cere jucatorului sa imite aruncarea; jucatorii care ating peretele au tendinta de a scoate cotul inafara si au un excelent feed back pentru a se corecta.

    Cand jucatorul de 15-18 ani se poate inregistra pe video si antrenorul va alege secventele relevante pe care le va prezenta si le va comenta cu jucatorul; vizionarea va fi plasata inaintea lectiei in care jucatorii vor exersa din nou aspectele filmate. Nu trebuie sa dureze mai mult de 10-15 minute si nici foarte frecventa, pentru a fi mai eficienta.

    Folosirea stimulilor care rasplatesc (recompenseaza) sau a stimulilor aversivi (potrivnici) este o strategie eficienta pentru a creste sau a reduce comportamentul jucatorilor.

    Exemplu: un antrenor poate felicita, sau poate pedepsi un jucator punandu-l sa stranga mingile (stimul aversiv).

    Principalul scop al acestei tehnici psihologice trebuie sa contribuie la invatarea unui comportament corect.

    • Daca scopul procesului de invatare este achizitionarea sau perfectionarea comportamentului (de exemplu, imbunatatirea tehnicii aruncarilor) imediat dupa executia jucatorului, un stimul recompensa va fi aplicat (intarire pozitiva), sau un stimul aversiv va fi indepartat (intarire negativa) pentru a intari comportamentul astfel ca jucatorul sa-l repete.
    • Daca scopul este eliminarea (corectarea) unui comportament (de exemplu, proteste la deciziile arbitrilor), cand jucatorul are un astfel de comportament un aversiv stimul trebuie aplicat (penalizare pozitiva) sau un stimul recompensa trebuie indepartat (penalizare negativa) astfel ca aceasta sa nu se mai intample in viitor.

    In ambele cazuri, recompensa si stimulii aversivi trebuie aplicati numai referitor la comportamentul mental jucatorului, niciodata la rezultatele lor (comportamentul va fi penalizat sau recompensat, nu rezultatele comportamentului).

    Exemplu:

    • un jucator de 13 ani ia o decizie buna intr-o situatie de 3x3, antrenorul, imediat il va felicita (recompensa) aplicand o intarire pozitiva astfel incat jucatorul sa mai repete decizia.
    • Un jucator de 17-18 ani in timpul unui exercitiu foarte greu de aparare, cand toti sunt foarte obositi, executa o actiune de ajutorare pe care antrenorul vrea sa o dezvolte; antrenorul ca recompensa permite jucatorului sa se odihneasca cateva minute; in acest caz antrenorul a indepartat un stimul aversiv (executarea unui exercitiu foarte intens) aplicand o intarire negativa astfel ca jucatorul sa repete apararea cu ajutorare.
    • Antrenorul doreste ca un jucator de 17 ani sa se apere fara sa comita greseli personale. Dupa ce-i explica tehnica corespunzatoare, il pune sa faca un exercitiu de aparare in care orice greseala personala acumulata reprezinta un punct. La sfarsitul antrenamentului pentru fiecare punct, jucatorul va trebui sa faca micul maraton (sau o tura de stadion), sau un exercitiu greu de aparare.

    In acest caz antrenorul a utilizat un stimul aversiv aplicand o penalizare pozitiva pentru a ajuta jucatorul sa elimine obisnuinta de a acumula greseli personale prea usor.

    • Jucatorii de 15-16 ani joaca 3x3 pe ½ T, scopul fiind ca jucatorii sa nu foloseasca mana dreapta cand trebuie sa foloseasca mana stanga; de fiecare data cand un jucator foloseste mana dreapta cand situatia impune mana stanga, echipa lui va pierde posesia mingii.

    Antrenorul a indepartat un stimul recompensa (mingea) aplicand o penalizare negativa pentru a elimina un comportament (folosirea mainii drepte).

    In acelasi timp, cand un jucator foloseste curent mana stanga, antrenorul aplica o intarire sociala pentru a intari comportamentul corect.

    Dupa cum vedeti recompensa se foloseste pentru incurajarea comportamentului dorit, iar penalizarea este folosita pentru eliminarea comportamentului neadecvat. De asemenea, cand penalizarea este aplicata, este foarte important sa subliniem prin recompensa comportamentul corect care sa-l inlocuiasca pe cel nedorit.

    In principiu este mai bine sa lucram cu recompense pentru a incuraja un comportament corect, decat cu penalizari ca sa eliminam un comportament, mai ales la copii si juniori.

    Totusi penalizarea corect aplicata poate fi foarte valoroasa la copii si juniori.

    Folosirea incurajarilor

    Ajuta jucatorii sa obtina un inalt nivel de satisfactie este benefica, intareste motivarea pentru sport. Este important ca antrenorul s-o foloseasca frecvent.

    Incurajarile (rasplata) pot fi sociale si materiale.

    • Incurajarile sociale includ respectul, recunoasterea, aprobare si atentia antrenorului; de exemplu un antrenor vrea sa recompenseze recuperarea unei mingi  Bine facut !, Bravo !, Asta-i calea !
    • incurajari materiale sunt lucruri tangibile si foarte importante pentru jucatori, ceea ce implica perioade de odihna, alegerea exercitiului pe care doresc sa-l faca; „iertarea” jucatorului de a executa un exercitiu dificil; castigatorul primeste o ciocolata, etc.

    Ambele incurajari sunt compatibile si pot fi combinate.

    Exemplu: antrenorul unei echipe de 17-18 ani poate recunoaste executia foarte buna a unui exercitiu dificil (incurajare sociala) si simultan terminarea antrenamentului mai devreme (incurajare materiala).

    incurajarile nu trebuie aplicate arbitrar ci ca o consecinta a comportamentului jucatorului.

    Cheia incurajarilor => ca jucatorii sa perceapa ca ei obtin ceva pentru ceea ce fac. incurajarea trebuie data imediat dupa comportament (executie) si trebuie subliniat motivul pentru care sunt acordate (sa se evite confuzia).

    Exemplu: dupa o fenta bine executata: Bine Petre, asta a fost o fenta grozava!

    Incurajarile sociale

    • Trebuie apreciate imediat dupa comportament;
    • La minibaschet, cand jucatorii ameninta cosul, antrenorul le va spune totdeauna ceva pozitiv.
    • Un jucator care nu se repliaza rapid, de obicei, cand o va face, trebuie incurajat pozitiv.

    Antrenorul trebuie sa fie intr-o alerta permanenta pentru a profita de ocaziile oferite de comportamentul jucatorilor pentru a aplica incurajarile sociale (mai ales la echipele tinere).

    In timpul antrenamentului, incurajarile sociale sunt foarte valoroase din trei motive:

    • furnizeaza jucatorilor informatii (feed-back) privind comportamentul lor.
    • sunt recompensatoare deoarece jucatorul doreste recunoasterea antrenorului.
    • contribuie la crearea unei atmosfere pozitive in cadrul antrenamentului.

    Pentru aceasta ele sunt o unealta pentru antrenor pentru a influenta pozitiv motivarea si concentrarea jucatorilor.

    Incurajarea sociala, mai ales pentru copii, sunt foarte importante si folosirea lor frecventa fac experienta sportului mult mai satisfacatoare si productiva in toate sensurile.

    Economia semnelor (exercitii pe scor, puncte)

    Din cele de mai sus, reiese ce bine este sa incurajezi cat mai repede posibil. Dar antrenorul nu poate opri continuu antrenamentul pentru a face evidentieri.

    Problema este rezolvata de tehnica economiei semnelor. De fiecare data cand comportamentul dorit se produce, un punct este acordat. Punctele se aduna si permit jucatorilor sa obtina o rasplata atractiva mai tarziu. Astfel, fiecare punct incurajeaza comportamentul dorit.

    Exemplu: daca dorim sa imbunatatim pasele spre pivot din postul de extrema, jucam 4x4 pe 1/1 T (15-16 ani) si acordam cate un punct pentru fiecare pasa la pivot; dupa 10 minute de joc, echipa care are cel putin 7 pase realizate va avea 5 minute pauza; dupa fiecare pasa corecta, antrenorul striga punct si-l noteaza imediat pe o tabla vizibila.

    Aplicarea acestei tehnici, trebuie sa ia in considerare urmatoarele aspecte:

    • rasplata trebuie sa fie atractiva;
    • un stimul neasteptat (nefrecvent) va fi mai atractiv (deoarece prea frecvent scade interesul);
    • numarul total de puncte care trebuie obtinute trebuie sa fie realizabile in timpul si in conditiile unui exercitiu;
    • precizarea foarte clara a comportamentului dorit a fi realizat pentru a obtine puncte si a stimulilor antecedenti (numai pasa din pozitia extremei spre pivot se puncteaza);
    • inainte de inceperea exercitiului, jucatorii trebuie sa stie exact timpul acordat (limita), scopurile si conditiile (comportamentul dorit plus stimulii antecedenti prin care obtin punctele, numarul de puncte necesare si recompensa finala);
    • adjudecarea punctului trebuie sa fie imediata; antrenorul striga punct, fara a astepta rezultatul, cosul inscris eventual de pivot.
    • cateodata este o idee buna pentru antrenor sa clarifice relatia dintre comportament si punct. Punct pentru pasa cu pamantul!
    • daca punctele pot fi afisate sau scrise pe o tabla e mai bine, daca nu, antrenorul le va scrie pe o hartie si le va anunta jucatorilor.

    Folosirea stimulilor aversivi

    Tehnica pedepsei (penalizarilor) poate fi de asemenea folosita cu copiii in urmatoarele conditii:

    • trebuie sa fie proportionala ca valoare si simbolica;
    • sa fie enuntate clar, ceea ce urmareste si de ce;
    • sa evite ca pedeapsa sa fie in relatie cu rezultatul jocului;
    • in acelasi timp, incurajarea trebuie aplicata pentru a favoriza comportamentul alternativ; cresterea interesului jucatorului in alegerea scopurilor pentru a evita pedeapsa;

    Exemplu: inainte de un joc 3x3, antrenorul va spune jucatorilor ca de fiecare data cand un jucator va dribla cu mana gresita, echipa lui va primi un punct negativ si la sfarsitul jocului cei care au mai multe puncte ii vor cara in spate pe ceilalti.

    In plus antrenorul poate incuraja jucatorii de fiecare data cand folosesc mana corecta.

    Evitarea pedepsei constituie o motivare, o provocare pentru jucatorii care se vor concentra in special asupra comportamentului care trebuie eliminat

    Este foarte important ca antrenorul sa-si controleze propriul comportament in timpul meciurilor. El nu este spectator si nu se manifesta ca ei.

    ATITUDINEA ANTRENORULUI FATA DE JOCURILE DE BASCHET

    In timpul antrenamentului cu jucatorii tineri, antrenorul, trebuie sa aiba o atitudine obiectiva, constructiva si pozitiva fata de meciuri:

    • Obiectiv: deoarece trebuie sa evalueze obiectiv ceea ce jucatorul lui poate face (inainte de joc), ceea ce ei fac (in timpul jocului) si ceea ce au facut (dupa joc).
    • Constructiv: deoarece, indiferent ce s-a intamplat in joc, antrenorul trebuie sa foloseasca asta astfel ca jucatorii, individual si colectiv, sa obtina beneficii care vor influenta dezvoltarea lor atletica si umana.
    • Pozitiva: deoarece fara sa-si piarda obiectivitatea, jocul nu este momentul cel mai potrivit sa faca o analiza detaliata a greselilor, ci sa sublinieze comportamentul pozitiv al jucatorilor si sa-i incurajeze sa faca lucruri bune fara sa le fie frica de esec.

    Antrenorii trebuie sa fie foarte clari la ceea ce pot realist sa se astepte de la jucatorii lor si sa nu le pretinda mai mult. Ei trebuie sa inteleaga ca jucatorii vor face multe greseli si ca:

    • cei mai buni jucatori din lume, in cele mai bune jocuri rateaza din situatii care par usoare; cum poti sa fii suparat ca un copil rateaza din pozitii usoare ?
    • cei mai buni jucatori, fac greseli cand paseaza si pierd mingi; cum poti sa fii absurd si sa te superi pe copii care gresesc pase ?

    Multi antrenori care lucreaza cu jucatorii tineri isi pierd autocontrolul cand jucatorii lor fac greseli normale, si in loc sa se concentreze asupra aspectelor care le-ar putea aduce avantaje, ei streseaza jucatorii facand comentarii neproductive care cresc tensiunea jucatorilor, transformand jocul intr-o experienta aversiva.

    La copii jocul nu trebuie sa devina o experienta stresanta pe care ei nu o pot stapani. Jocul trebuie sa fie pozitiv indiferent de rezultat.

    Antrenorul trebuie sa stabileasca tinte realiste pentru jocuri si sa prevada aspectele care nu vor merge bine:

    • unele deoarece sunt normale avand in vedere varsta jucatorilor si nivelul lor;
    • altele, deoarece in joc exista o marja de eroare care poate fi acceptata – si care nu depinde de cat de bine sunt pregatiti jucatorii si se produc chiar si cu cei mai buni jucatori.

    Antrenorii trebuie sa fie pregatiti sa tolereze greselile jucatorilor lor si sa continue sa conduca jocul fara ca aceste greseli sa le afecteze emotionalitatea:

    • sa faca constructiva si folositoare experienta jocului, evidentiind aspectele pozitive pentru ca jucatorii sa le repete sau sa observe ceea ce a mers rau si s-o remedieze in antrenamente si sa dezvolte ceea ce realist se poate.

    Jocul nu este cadrul potrivit unde sa se corecteze marile greseli (deficiente), pentru asta exista antrenamentele.

    Antrenorul, trebuie in timpul jocului sa se concentreze asupra aspectelor pozitive, incurajandu-le si eventual sa corecteze doar cateva detalii care pot fi schimbate la joc.

    Antrenorul nu trebuie sa-si risipeasca timpul referindu-se la trecut, la ce s-a intamplat deja (asta va face la analiza jocului), ci sa se concentreze la prezent si viitorul jocului. Important nu este ceea ce deja s-a intamplat si care nu mai poate fi schimbat, ci ceea ce se intampla chiar acum, sau ce s-ar putea intampla in restul jocului.

    Exemplu: nu este important ca adversarii au marcat cateva cosuri pe contraatac, ci sa gasesti si sa aplici remediul pentru ca acestea sa nu se mai intample.

    Antrenorul nu trebuie sa-si incrimineze jucatorii ca adversarii inscriu cosuri, ci sa dea indicatii constructive; sa gaseasca solutii ca jucatorii sai sa impiedice sau sa reduca aceste probleme pentru timpul de joc ramas.

    Exemplu practic:

    • Gandeste-te la greselile jucatorilor tai care te-au afectet si aminteste-ti reactiile tale.
    • Gandeste-te la ce astepti de la jucatorii tai in timpul jocului.

    Ai stabilit obiective realiste?

    Le pretinzi lor ceea ce ei pot realist sa faca?

    Accepti ideea ca ei pot face si greseli?

    • Consideri ca folosesti experienta jocului in asa fel ca jucatorii tai sa progreseze continuu, indiferent de scor, succes sau esec?

    Tragi foloase din jocurile care in general au mers bine?

    Tragi foloase din jocurile care in general au fost rele?

    COMPORTAMENTUL ANTRENORULUI INAINTEA JOCULUI

    Inainte de joc, antrenorul trebuie sa decida asupra obiectivelor jocului si a asteptarilor realiste privind realizarile posibile ale jucatorilor sai.

    Pregatirea pentru joc

    Antrenorul trebuie sa prevada:

    • Obiectivele si planurile jocului (avand permanent in minte caracteristicile echipei si obiectivele generale);
    • Sa anticipeze cele mai probabile probleme care pot aparea (de exemplu ca jucatorii pot pierde mingile daca vor fi luati presing);
    • Sa decida ceea ce ei vor face pentru a rezolva problemele anticipate (sa nu dribleze, sa se demarcheze, sa-i incurajeze, fara suparare etc.).

    Astfel antrenorul nu va fi luat prin surprindere in joc si va sti ce trebuie sa faca, chiar va pregati o strategie (pentru etapele mai evoluate).

    Comentarii

    • antrenorul trebuie sa mentina o atitudine echilibrata in sanul echipei;
    • nu trebuie vorbit prea mult despre joc, fara referiri la scorul posibil, folosind expresii stresante "Noi trebuie sa castigam sambata";
    • antrenorul trebuie sa le aminteasca jucatorilor ca important este ca ei sa se bucure si sa faca cel mai bine ceea ce pot;
    • antrenorul sa le spuna ca indiferent de rezultat, important este pentru ei sa continue sa se perfectioneze, sa se concentreze la ceea ce au de facut si sa uite scorul.

    Sa intareasca la jucatori perceptia controlului (sa evite referirile la ceea ce jucatorii nu pot controla (exemplu: scorul final) si sa focalizeze asupra comportamentului jucatorilor.

    Chiar inainte de joc, antrenorul, trebuie sa evite sa dea prea multe informatii, deoarece din cauza nervozitatii si anxietatii startului, capacitatea de atentie este foarte redusa (antrenorul sa se limiteze doar la 3-4 aspecte cheie).

    COMPORTAREA ANTRENORULUI IN TIMPUL JOCULUI

    Comportarea antrenorului poate influenta decisiv rezultatele jucatorilor fie pozitiv, fie negativ.

    Cum trebuie antrenorul sa se comporte ca jucatorii lui sa joace bine si sa faca din joc o experienta benefica?

    Cateva sugestii privind perioada activa de joc (cand jocul este in desfasurare) si in pauze (cand jocul este oprit).

    Perioada activa de joc

    Comportamentul antrenorului poate interfera negativ realizarile jucatorilor.

    Exemplu: este mai bine ca antrenorul sa nu dea instructiuni, sau sa faca comentarii incriminatorii jucatorilor in timpul desfasurarii jocului.

    Daca are ceva de transmis aceasta sa se refere la ce trebuie sa faca si cum sa faca jucatorii si nu la aspecte care deja s-au intamplat.

    Exemplu: un jucator greseste in aparare si adversarul ii inscrie usor un cos. Antrenorul se enerveaza si blameaza jucatorul pentru ceea ce s-a intamplat, echipa aflandu-se in atac, auzindu-l pe antrenor, jucatorul vinovat devine nervos asa ca va lua o decizie gresita si va pierde mingea. Chiar daca ceea ce-i spune antrenorul e bine, momentul ales e rau, si are un efect negativ asupra jucatorului.

    Antrenorul trebuie sa ajute concentrarea jucatorilor

    In exercitiul anterior, chiar daca antrenorul nu se enerveaza si nu blameaza jucatorii, dar se refera la un aspect distinct fata de ceea ce se intampla la un moment dat, el va favoriza divizarea atentiei jucatorilor intre doua tipuri diferite de stimuli:

    • jucatorul trebuie sa asculte si sa asimileze ce i se spune cu privire la eroarea defensiva;
    • el trebuie sa observe stimuli cheie care determina sarcinile ofensive.

    Interventia antrenorului ar fi fost mai eficienta daca ar fi stapanit abilitatea de a folosi comentariile cu efecte pozitive:

    Exemplu: el ar fi trebuit sa nu spuna nimic la acel moment, permitand jucatorului sa se concentreze asupra sarcinilor ofensive, si va face un comentariu constructiv in aparare imediat inainte sa inceapa faza de aparare urmatoare.

    Astfel, antrenorul nu va altera concentrarea jucatorului si instructiunile vor fi mult mai eficiente in evitarea altei erori de aparare.

    De regula antrenorul trebuie sa dea instructiuni cu privire la aparare cand echipa lor se apara si instructiuni despre atac cand echipa lor ataca.

    Comentarii

    La echipele de copii si juniori trebuie sa li se permita sa actioneze fara ca antrenorul sa le dea instructiuni (le permite sa arate initiativa, sa-si asume responsabilitatea si dezvolta talentul in loc sa astepte de la antrenor sa le spuna ce sa faca).

    Antrenorul trebuie sa evite insultele si injuriile, adaptand un stil pozitiv si constructiv pentru a ajuta jucatorii.

    Antrenorii mai bine ar indemna sau ar incuraja comportamentul individual sau colectiv.

    Exemplu: „Tom, demarca-te priveste mingea” exact in situatia si la momentul cand jucatorul poate executa asta.

    „Bravo Tom!” incurajare imediat dupa ce actiunea e executata.

    Totusi aceasta „dictare” trebuie folosita rar deoarece jucatorul trebuie sa se orienteze si sa gandeasca singuri in teren. Este indicat pentru a focaliza atentia unui jucator dupa o eroare (exemplu: un jucator rateaza de sub cos si antrenorul striga "Tom, alearga repede in aparare!")

    Incurajarea trebuie folosita cat mai des posibil mai ales la minibaschet si la 13-14 ani.

    Pe langa comportamentul verbal, antrenorul trebuie sa aiba grija si de exprimarea nonverbala (atitudinea pe banca, sau in picioare, gesturi) deoarece si acestea afecteaza realizarile jucatorului.

    De asemenea el trebuie sa-si controleze si comentariile facute pe banca, evitand injuriile, insultarea jucatorului de pe teren, sau comentarii care sa indice pierderea controlului asupra jocului (ce sa fac ? asta e un dezastru !). Acestea determina pierderea increderii jucatorilor in antrenor.

    Antrenorul nu trebuie sa faca gesturi dezaprobatoare, de suparare sau descurajare fata de comportamentul jucatorilor, ci trebuie sa mentina o atitudine relaxata care va ajuta atat pe antrenorul, cat si pe jucatori sa se produca mai bine, sa aiba prestatii mai bune.

    Pauzele

    (pauze, timp de intrerupere, dupa greseala personala, inaintea aruncari libere)

    Activitatea antrenorului si jucatorilor in timpul pauzelor este esentiala ajutand jucatorii sa se refaca fizic si sa se pregateasca pentru o prestatie mai buna in reprizele urmatoare de participare activa.

    Daca pauza e rau folosita, ea poate avea influenta negativa asupra jucatorilor, daca ei vor avea timp pentru ganduri negative sau va fi influentati de elemente externe care altereaza performanta optima (discutii cu coechipierii, reprosuri, comentarii, insulte din partea antrenorului).

    Pauzele pot fi impartite in trei categorii: pauze mici in timpul jocului cand arbitrul opreste jocul (greseala personala, minge afara etc.), time-out si pauzele de doua minute dintre sferturi, pauza mare de 15 minute.

    Pauze mici in timpul jocului

    Comportamentul antrenorului poate fi benefic daca respecta urmatoarele recomandari:

    • comentariile trebuie sa fie clare, specifice si concise;
    • scopul principal al indicatiilor sa fie focalizarea atentiei jucatorilor pe aspecte cheie ale perioadei imediate de joc activ, fara sa aminteasca sau sa analizeze ceea ce s-a intamplat in trecut;
    • nu trebuie sa tipe sau sa vorbeasca fara un scop specific (daca este nervos, el nu trebuie sa vorbeasca jucatorilor daca nu e necesar);
    • nu trebuie sa le vorbeasca continuu jucatorilor ca sa le spuna cum sa actioneze (jucatorii au nevoie de autonomie, nu sa depinda de antrenor, corectarea frecventa le creste anxietatea);
    • foloseste pauza pentru a incuraja eforturile facute de unii jucatori in sarcini mai putin vizibile (aparare, ajutor in aparare, asezarea unui blocaj, repliere) sau actiuni corespunzatoare care au fost initiate bine, dar nu au avut un rezultat pozitiv.

    Exemplu: o echipa 13-14 ani incearca sa faca contraatac conform conceptiei antrenorului, dar nu finalizeaza pasand in aut; antrenorul ii incurajeaza "Bine asta-i calea ! Faceti mai des contraatac !"

    • sa incurajeze jucatorii dupa erorile lor, ajutandu-i sa se concentreze asupra sarcinilor de joc;

    Exemplu: un jucator a pierdut mingea si a facut si greseala personala, antrenorul ii spune "Hai Tom, uita asta si apara-ti omul!"

    • ca si in perioada de participare activa, antrenorul trebuie sa evite comentariile si gesturile dezaprobatoare, descurajante, insultatoare;
    • sa nu insulte sau sa ia la intrebari arbitrii si trebuie sa fie un model de comportament pentru jucatorii lui, acceptand si recunoscand autoritatea si prestatia lor.

    Time-out-uri

    Cele sugerate mai sus sunt valabile, dar avand mai mult timp, antrenorul trebuie sa stabileasca o rutina de lucru:

    • obisnuieste jucatorii sa vina rapid (alergare) la banca;
    • stabileste clar daca jucatorii vor sta in picioare sau pe banca, si participarea rezervelor;
    • acorda-le 15" pentru a bea apa, sa se stearga si sa-si traga sufletul, timp in care antrenorul decide ce doreste sa le spuna;
    • stabileste ca singurul care vorbeste este antrenorul principal (nu asistentul, nu jucatorii, numai antrenorul principal); altfel atentia jucatorilor se va risipi;
    • nu incerca sa le spui prea multe mai ales jucatorilor tineri;
    • nu vorbi prea repede, vorbeste energic, foloseste propozitii simple, cuvinte pe intelesul jucatorilor, da indicatii clare si precise;
    • cand cereti time-out in urma unei evolutii cu greseli, faceti o referire scurta la acestea astfel ca jucatorii sa le uite si sa se concentreze la alte aspecte (exemplu: "uitati greselile astea, concentrati-va la ce avem de facut de acum incolo!"); apoi pe scurt incurajati comportamentul corect pe care-l credeti cel mai important ("Repliati-va mai repede in aparare!");
    • daca inainte de time-out, jucatorii au avut o evolutie buna, antrenorul trebuie sa incurajeze eforturile depuse ("Ati pasat foarte bine, cautati in continuare coechipierii nemarcati!"); apoi trebuie sa focalizezi atentia asupra actiunilor care vor urma in urmatoarea perioada de joc ("Trebuie sa va demarcati mai repede pentru a primi mingea ! Tom incearca sa joci 1x1 cand primesti mingea !");
    • in final, antrenorul trebuie sa spuna cateva cuvinte de incurajare ("Hai baieti, intrati in teren si faceti o treaba buna !");
    • in general este indicat ca antrenorul sa distraga atentia de la scor si s-o focalizeze asupra a ceea ce au de facut ("Uitati scorul, jucati ca la 0-0, concentrati-va asupra jocului!).

    Time-out-urile sunt o mare ocazie pentru a educa jucatorii, ajutandu-i sa se dezvolte individual si ca echipa.

    Nu le risipiti, folosindu-le eficient

    Pauza mare

    Este pauza cea mai lunga (15 minute), si trebuie folosita pentru refacere fizica, baut apa, ajustarea echipamentului, aplicarea ghetii pe locurile dureroase si pentru ca antrenorul sa vorbeasca cu jucatorii despre cresterea performantelor in timpul celei de a doua jumatati.

    Lasati pentru alta ocazie comentariile pentru ceea ce s-a intamplat in prima jumatate si nu este relevant pentru atingerea obiectivului principal (cresterea performantelor in partea a doua a jocului).

    • stabilirea unei rutine pentru pauza mare care sa cuprinda toate activitatile necesare si sa permita folosirea eficienta a timpului;
    • inainte de a vorbi jucatorilor, antrenorul trebuie sa mediteze asupra celor ce le va spune, in loc sa-si descarce nervii; pauza nu trebuie risipita cu improvizatii dictate de umorile antrenorului;
    • indicatiile sa fie cateva, precise, clare, focalizate pe comportamentul specific pe care jucatorii il vor aplica in partea a doua;

    Scurt, antrenorul trebuie sa aminteasca corect, sau sa incurajeze actiunile din prima jumatate, in masura in care acestea sunt relevante pentru jumatatea a doua, sfarsind cu indicatii specifice pentru ceea ce va urma.

    Comportamentul din prima jumatate care trebuie incurajat:

    => efortul pentru repliere, alergarea pe contraatac, blocajul defensiv;

    => concentrarea si reactiile rapide in aparare si atac;

    => controlul - manuirea mingii, sa nu faci greseli personale lasand mana in jos;

    => cooperarea – jocul cu pivotul, pasele la coechipierii nemarcati, comunicarea in aparare, ajutorul in aparare.

    Astfel, incurajandu-i vom intari increderea in sine evidentiind comportamentul care depinde in mare masura de ei.

    in toate cazurile, antrenorul, trebuie sa termine specificand sarcinile importante pentru a doua jumatate si transmitand un mesaj optimist pentru a incuraja jucatorii.

    COMPORTAMENTUL ANTRENORULUI DUPA JOC

    Dupa joc, antrenorul trebuie sa aiba o atitudine echilibrata, indiferent de rezultat (nu trebuie sa fie euforic cand castiga si jucatorii au jucat bine, nici suparat cand ei pierd jucand prost).

    Un antrenor de copii si juniori trebuie sa-si aminteasca ca jocurile sunt o experienta educationala unica, cel mai important moment fiind la sfarsitul jocului.

    Atunci, tinerii jucatori trebuie sa invete sa tolereze frustrarile esecului sau prestatia personala slaba, si sa trateze victoria si un joc bun intr-un mod potrivit.

    Jucatorii au tendinta de a imita comportamentul antrenorilor sau al parintilor.

    La sfarsitul meciului, este important pentru antrenor si jucatori sa-si controleze sentimentele si sa invete sa-si felicite adversarii si arbitrii intr-o maniera sportiva.

    Important este ca antrenorul sa-si arate sprijinul pentru jucatorii sai. Nu este neaparat nevoie sa tina un speach, este de ajuns sa fie cu ei spunand cateva cuvinte incurajatoare care sa le redea optimismul pana la antrenamentul urmator.

    Acesta nu este momentul de a face o analiza a jocului, explicatii sau corectari, reprosuri, insulte, etc.

    © 2012 - 2024 Dan Calancea | Un proiect MediaMind